Idol la Dinamo, în probe la Steaua!** Cum s-a ratat cel mai tare transfer al anilor ’90

Redactor:
Bitescu Wili
Idol la Dinamo, în probe la Steaua!** Cum s-a ratat cel mai tare transfer al anilor '90
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferurile pe axa Dinamo-Steaua au fost rare, iar cel mai
mediatizat a fost cel al lui Ionel Dănciulescu, care a jucat la
Dinamo (1995-1997), s-a transferat în Turcia (1997) și a revenit în
România la Steaua (1998-2001). A trecut iar la Dinamo în anul 2002,
unde a rămas până astăzi. Un alt jucător putea fi însă cel mai tare
transfer al anilor ’90. Este vorba de albanezul Sulejman Demollari,
care, după ce a câștigat un titlu de campion cu Dimamo și a ajuns
idolul „câinilor”, a negociat cu Steaua!

În 1994, după ce i s-a terminat mandatul la Dinamo, Sulejman
Demollari a ajuns în Ghencea! S-a antrenat cu roș-albaștrii mai
multe zile, însă nu s-a transferat la marea rivală a „câinilor”. Se
pare că albanezul nu s-a înțeles la salariu cu șefii de atunci ai
roș-albaștrilor, în cele din urmă semnând tot cu echipa din „Ștefan
cel Mare”.

Fanii lui Dinamo consideră că Sulejman Demollari este cel mai
bun stranier care a evoluat la Dinamo. Albanezul a sosit în Ștefan
cel Mare în 1991 și a cîștigat în cei trei ani și jumătate pe care
i-a petrecut în tricoul alb-roșu un titlu de campion. Demollari a
înscris de 36 de ori în cele 100 de partide disputate pentru
„câini”

1 gol a marcat
Demollari contra Stelei. În sezonul 1991-1992 a înscris din penalty
golul victoriei la meciul Dinamo-Steaua 1-0. A fost ultimul succes
al lui Dinamo în fața Stelei până în anul 2000

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! Impresara aruncă bomba: „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea fericirii
Iubita fiului Nadiei Comăneci, apariţie de senzaţie. Imagine rară cu tânăra în ziua în care Dylan a fost în culmea…
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a Marii Britanii. VIDEO
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite din culisele Casei Regale a…
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Șofer REFUZAT în parcarea unui spital pentru că avea mașina electrică
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×